12/29/2021

Premiul I Microfotografie/ 1st Prize Microphotography - MICROMAPS - National Art Museum Timișoara, November 2021

 


Proiectul Micro-Terra Banatica (2018) continuă demersul artistic început în 2012 de cercetare a istoriei propriei familii, urmașă a coloniștilor francezi și germani care s-au stabilit în anul 1770 în Banat. De asemenea, continuă seria de Micro-Laboratoare ale Memoriei, în care sunt combinate tehnici de cercetare-experimentare la microscop, principiile amenajării unui laborator tradițional și exprimări artistice specifice artelor vizuale. Pornind de la ideea că fiecare spațiu (natural sau creat de om) este deținătorul unei “micro-memorii”, pentru realizarea Micro-Terra Banatica au fost recoltate probe din localitățile care au luat naștere în urma colonizării Banatului istoric după Pacea de la Passarowitz din 1718. Din cele peste 120 de localități colonizate, pentru proiect au fost alese opt sate din Banatul românesc: Carani (colonizat de italieni), Cenei (croați), Charlottenburg (germani), Dudeștii Vechi (bulgari), Tomnatic (francezi), Sfânta Elena (cehi), Văliug (austrieci) și Vucova (slovaci). Prin intervențiile sub microscop asupra probelor prelevate din aceste localități (acțiuni mecanice, reacții chimice, colorări, etc)  au fost create imagini care să se apropie de cele macro, așa cum sunt ele văzute din satelit/ Google Earth, având în vedere că cele două lumi, micro și macro, se oglindesc una în cealaltă și se întrepătrund permanent. 

Micro-Terra Banatica. Proba 04-01 (floare de mușețel de pe dealul cu vedere spre Dunăre, la intrarea în localitatea Sfânta Elena), 2018. Fotografie și tehnică mixtă sub microscop (probe prelevate din teren, dizolvanți, emolienți, coloranți). Microscop digital Bresser 5201000, obiective: 4x, 10x, 40x

Micro-Terra Banatica. Proba 04-02 (floare de mușețel de pe dealul cu vedere spre Dunăre, la intrarea în localitatea Sfânta Elena), 2018. Fotografie și tehnică mixtă sub microscop (probe prelevate din teren, dizolvanți, emolienți, coloranți). Microscop digital Bresser 5201000, obiective: 4x, 10x, 40x

 

Micro-Terra Banatica. Proba 18 (rășină de la unul din brazii  din curtea bisericii din Văliug), 2018. Fotografie și tehnică mixtă sub microscop (probe prelevate din teren, dizolvanți, emolienți, coloranți). Microscop digital Bresser 5201000, obiective: 4x, 10x, 40x


No comments:

Post a Comment