renee renard art: faBRIQUE

faBRIQUE

Instalație – masă și scaune, sticlărie de laborator, documente și fotografii din arhiva familiei, video (microscop digital LCD Celestron TetraView, putere de mărire 40-1600x, obiective acromate 4X, 10X, 20X, 40X)

În cadrul expoziției anuale a specializării Sculptură, Facultatea de Arte și Design Timișoara

Hala Timco, Timișoara

Curator Bogdan Rață

faBRIQUE continuă Un drum cât o sută de vieți, proiectul despre istoria familiei mele, precum și seria de Laboratoare ale Memoriei, realizând o reconstituire și o reconstrucție simbolică, în condiții de laborator, a unei cărămizi („brique”) din fabrica de cărămidă („faBRIQUE”) a străbunicilor mei de origine franceză, pierdută în istoria tulbure de după cel de-al doilea război mondial.

Fabrica de cărămidă din Tomnatic/ județul Timiș (localitate înființată în 1772 de coloniștii francezi sosiți în Banat odată cu al doilea val de colonizare) a fost construită de stră-străbunicul meu Haman Sebastian în perioada 1910-1911. Potcovarul Peter Treffil, un adevărat cronicar al Tomnaticului de la începutul sec.XX, menționa că Sebastian Haman a avut un curaj extraordinar să înceapă o asemenea afacere și că doar norocul și întâmplarea au făcut ca aceasta să nu-i ruineze, ci dimpotrivă, să-i elibereze de datorii pe el și pe soția sa, Elisabetha Strubert, curând după începerea producției. Fabrica avea între 20 și 30 de muncitori sezonieri și la o singură ardere se realizau 130.000 cărămizi. Producția anuală era de 800.000 de cărămizi și 100.000 de țigle de acoperiș. Concurența în zonă era considerabilă, însă amplasarea fabricii în imediata apropiere a zăcămintelor de argilă și faptul că o linie de tren trecea direct prin curte, au contribuit la dezvoltarea afacerii.

Acum exact 70 de ani, în noaptea de 17 spre 18 iunie 1951, 12.791 de familii, respectiv 40.320 de persoane din localitățile situate în apropierea frontierei cu Iugoslavia au fost îmbarcate în vagoane de vite și deportate în Bărăgan. Printre ei se aflau și străbunicii mei din Tomnatic, Haman Dominic de 68 de ani și Haman Margareta de 66 de ani. Au lăsat în urmă fabrica de cărămidă moștenită de la stră-străbunicul meu, vila cu pianul și biblioteca imensă, parcul, caii și câinii lor iubiți, toate amintirile. Au locuit timp de 4 ani în comuna Răchitoasa, într-o groapă pe care și-au săpat-o în pământ (după cum se vede în desenul străbunicului „Unser Heim” – „Casa noastră”), iar când s-au intors în sfârșit acasă nu li s-a permis nici măcar să se apropie de casă și fabrică. Nu au reușit să recupereze nimic. Nici mama mea, ani mai târziu, după revoluție...

Planul fabricii de cărămidă, al cărui original se găsește la Arhivele de stat din Bonn/ Germania, a fost desenat din memorie de străbunicul meu, pe când avea deja peste 70 de ani. Însăși operațiunea de a urmări cu cărbunele pe perete desenul și scrisul ordonat de fost învățător al străbunicului a însemnat pentru mine un copleșitor exercițiu de genealogie și de recuperare a memoriei.