12/26/2019

Declarație de artist la sfârșit de 2019 - Artist Statement at the End of 2019

 

Imagine din Micro-Memo Lab (Turnul fostei Fabrici de baterii Timișoara, 2017) 
 

Cel mai memorabil moment din viața mea de tânăr medic veterinar a fost când am ajutat un mânz sa vină pe lume, să se ridice în picioare și să facă primii pași. De fiecare dată când mi se concretizează în minte un nou proiect artistic și încep să-l văd, retrăiesc acel sentiment complex de bucurie și uimire,  nerăbdare, neliniște, îndoială.

Majoritatea proiectelor la care lucrez, atât ca tema cât și ca spațiu de expunere, sunt legate de o istorie personală sau de familie. Urmașă a coloniștilor francezi și germani sosiți în Banat în sec.XVIII, cu străbunicii deportați în Bărăgan, bunicii deportați în Rusia, tatăl condamnat la muncă silnică la Canal și mama exmatriculată din facultatea de artă,  simt o mare responsabilitate pentru a înțelege, a interpreta și a rescrie vizual istoria familiei. Este felul meu de a face pace cu trecutul și de a închide cercuri ale istoriei care nu a fost foarte generoasă cu destinul familiei mele. Dorința de a lucra la microscop, într-un set-up de laborator ideal, o am încă din vremea studenției la facultatea de medicină veterinară, când eram total fascinată de histologie dar aveam prea puțin acces direct la microscop. Tehnicile mixte pe care le folosesc în lucrările mele la microscop, majoritatea puse în contextul unor “laboratoare ale memoriei“ mă ajută să trec în acel “dincolo“ de realitatea imediată și ușor accesibilă.

...

The most memorable moment in my life as a young veterinarian was when I helped a foal come into the world, stand up and take its first steps. Every time a new artistic project materializes in my mind and I start to "see it", I relive that complex feeling of joy and amazement, impatience, anxiety, doubt.

Most of the projects I work on, both as a theme and as an exhibition space, are related to my personal or family history. As a descendant of French and German settlers who arrived in Banat in the 18th century, with my great-grandparents deported to Bărăgan, my grandparents deported to Russia, my father sentenced to forced labor at the Canal and my mother expelled from the art faculty, I feel a great responsibility to understand, interpret and visually rewrite our family history. It's my own way of making peace with the past and closing circles of history that wasn’t very generous with my family's destiny. The desire to work with the microscope, in an ideal laboratory set-up, I have had since I was a student at the veterinary medicine faculty, when I was totally fascinated by histology but I had too little direct access to the microscope. The mixed media techniques I use in my microscope work, most of them put in the context of "memory laboratories", help me to move into that "beyond" of the immediate and easily accessible reality.

AVANTPOST: Dulce iluzie/ De la Revolutie la revolutii - Atelierele fostului depou de tramvaie, Timisoara, decembrie 2019




Renée Renard
DULCE ILUZIE
Instalație: pânză roșie, farfurii, pahare, tacâmuri, flori artificiale, șervețele de hârtie, suport de tort, șpan din atelierul depoului de tramvaie.
2019

La o primă vedere, pare o masă atent pregătită pentru o aniversare. La o privire în detaliu se observă că decorul bogat al tortului încearcă să cosmetizeze faptul că este realizat din șpan (obținut din atelierul depoului de tramvaie), trimitere la cei 30 de ani de politică post-revoluționară, în care se practică discursul amăgitor al unui viitor „mai bun” promis populației. Farfuriile contin cateva discursuri arhicunoscute din viata noastra politica si promisiuni niciodata onorate. Un joc vizual între digerabil/ nedigerabil, adevărat/ fals, inofensiv/ nociv, într-un context contemporan în care politicul determină cine deține puterea, nu cine deține adevărul (Paul Krugman), în care discursul electoral a devenit o formă de influențare psihosocială și în care politica nu a avut niciodată vreo legătură cu moralitatea (Niccolo Machiavelli).
.....
 
Renée Renard
SWEET ILLUSION
Installation: red fabric, plates, glasses, cutlery, artificial flowers, paper towels, cake stand, metal waste from the tram depot workshop.
2019

At first glance, it looks like a carefully prepared festive table for an anniversary. A closer look shows that the rich decoration of the cake tries to beautify the fact that it is made of metal waste (from the tram depot workshop), a reference to the 30 years of post-revolutionary politics, of a deceptive discourse about a "better" future promised to the population. The plates contain some well-known speeches from our political life and promises never honored. A visual game between edible / inedible, true / false, harmless / harmful, in a contemporary context where politics determine who holds power, not who holds the truth (Paul Krugman), electoral discourse has become a form of psychosocial influence and politics has never had anything to do with morality (Niccolo Machiavelli).


 
 
 








 
 
Each night, after the visitors left, I had to pack and secure the installation since the cats that were living there loved to explore the table and play with the fabric strips:
 

 
Making of The Cake:
 



 


AVANTPOST: Minus 36/ De la Revolutie la revolutii - Atelierele fostului depou de tramvaie, Timisoara, decembrie 2019




Renée Renard
MINUS 36
Instalație: manechin, pânză roșie
2019

“Morții noștri nu mor cu adevărat decât atunci când i-am uitat” (George Eliot).
Conform unui reportaj al TVR transmis în 23 Decembrie 2014, la evenimentele din 1989 în România au murit 47 de copii. Cea mai tânără victimă era din Bucureşti și împlinise o lună exact în 23 decembrie 1989. În lista publicată la finalul reportajului erau trecute doar 36 de nume. Nu am reușit să găsesc informații mai clare referitoare la numărul copiilor care și-au pierdut atunci viața, doar relatări ale împrejurărilor dramatice în care unii dintre ei au pierit.
Cifrele sunt relative. Chiar și UNUL, în acest caz, este prea mult... Pentru că durerea imensă a MAMEI este aceeași... iar doliul nu poate fi decât pentru totdeauna, așa cum ei vor rămâne, pentru totdeauna, COPIII REVOLUŢIEI:

Vladimir ANDRONIC, Bucureşti, o lună
Cristina LUNGU, Timişoara, 2 ani
Cătălina ANGHEL, 3 ani, ucisă împreună cu mama ei
Alin Paul CHIRCĂ, Sibiu, 3 ani
Samir TULUŞ, 5 ani, Constanţa
Corina ROŞCA, Braşov, 6 ani
Cristina AFLOAREI, Timişoara, 7 ani
Laura - Adreia NEGRUŢIU, Timişoara, 9 ani
Adriana ATANASIE, Reşiţa, 10 ani.
Adrian-Florin NEGRU, Braşov, 12 ani
Petrişor BOZAR, Timişoara, 13 ani,
Luminiţa BOŢOC, Timişoara, 13 ani,
Octavian BURCIOAICA, Bucureşti, 13 ani
Adriana Văsăi CHIRIŢĂ, Bucureşti, 13 ani
Cosmin DOGA, Constanţa, 13 ani
Marian NICULESCU, Bucureşti, 13 ani
Adina CHIRIŢĂ, Constanţa, 13 ani
Gabriela TAKO, Timişoara, 14 ani
George-Eduard ATOMEI, Braşov, 16 ani
Nicuşor COCHIRLEANU, Bucureşti, 16 ani
Costel POENAR, Cluj, 16 ani
Raluca Mihaela SĂLĂJAN, Bucureşti, 16 ani
Florian TIAN, Bucureşti, 16 ani
Gheorghe CORDUNEANU, Braşov, 17 ani
Alexandru Radu IONESCU, Bucureşti, 17 ani
Constantin IOSUB, Timişoara, 17 ani,
Gheorghe Iosif KELEMEN, Timişoara, 17 ani
Leonard KILINGER, Bucureşti, 17 ani
Iulian Liviu MARIN, Bucureşti, 17 ani
Victor MATEESCU, Bucureşti, 17 ani
Radu Alexandru MĂNESCU, Bucureşti, 17 ani
Constantin-Cristian RĂDULESCU , Bucureşti, 17 ani
Ilie TELECEAN, Timişoara, 17 ani
Vanea TIMOŞENCO, Bucureşti, 17 ani
Vasile TINACUI, Bucureşti, 17 ani
Cătălin-Florentin VLADU, Bucureşti, 17 ani

Sursa: Stirile TVR, 23 Decembrie 2014

 

Renée Renard
MINUS 36
Installation: mannequin, red fabric
2019

"Our dead do not really die until we have forgotten them" (George Eliot). 

According to a TVR report broadcast on December 23, 2014, 47 children died at the events in 1989 in Romania. The youngest victim was from Bucharest and had turned one month old exactly on December 23, 1989. In the list published at the end of the report, only 36 names were mentioned. I could not find any clearer information about the number of children who lost their lives then, only accounts of the dramatic circumstances in which some of them perished. Numbers are relative, anyways. Even ONE, in this case, is too much ... Because a MOTHER's immense pain is the same ... and mourning can only be forever, as they will remain, forever, THE CHILDREN OF THE REVOLUTION.












Making of: