12/29/2021

Geografii afective - Galeria Camera K'arte - Târgu Mureș, 05 - 18. noiembrie 2021

 


GEOGRAFII AFECTIVE

Renée Renard, Ciprian Chirileanu

Curator Maria Orosan-Telea

 

În 2018 cuplul de artiști timișoreni Renée Renard și Ciprian Chirileanu începeau primul lor proiect colaborativ în care veneau fiecare cu propria metodă și viziune de înregistrare a memoriei locurilor. Istoria complicată și uneori dramatică a familiei de coloniști franco-germani din care provine  Renée Renard i-a condus pe cei doi spre ideea de a face o călătorie prin Banatul istoric, alegând localitățile reprezentative pentru valurile de colonizare din ultimii 300 de ani. Renée Renard a folosit ca metodă de reconstituire a memoriei locurilor cercetarea la microscop a probelor prelevate din clădiri, cimitire, sol, apă, elemente de vegetație, „martori ai existenței coloniștilor”. Ciprian Chirileanu a recompus ansambluri de clădiri văzute de la altitudine mare, cerul fiind în acest caz unicul martor al permanenței unei comunități”.

Geografii afective revizitează și continuă proiectul descris mai sus, intitulat 1538 km, expus la Timișoara în septembrie 2018 ca celebrare a recentei lor căsătorii.  Expoziția din Camera K’ Arte extrage din vechea serie lucrările referitoare la satul Tomnatic, jud. Timiș – acolo unde familia artistei a deținut o fabrică de cărămidă până după cel de-al Doilea Război Mondial, când străbunicii au fost deportați în Bărăgan. Acestora li se juxtapune un colaj foto digital din seria Rădăcini/ Un drum cât o sută de vieți (2013), aparținându-i tot lui Renée Renard. Ciprian Chirileanu mapează același Tomnatic precum și alte localități legate de istoria familiei artistei (Parroy din Lorena/ Franța și Mașloc din jud. Timis) și a propriei familii (Petea și Fărăgău din jud. Mureș, Bechet din jud. Dolj și Moldova Veche din jud. Caraș). Renée Renard, la rândul ei, intervine asupra fotografiilor de familie din arhiva lui Ciprian Chirileanu cu aceleași mijloace cu care obținuse efectele vizuale specifice seriei Rădăcini.

 Lucrările de la Camera K’ Arte reprezintă o extensie a seriei din 2018 în contextul noii situații generate de pandemie, în care viața de cuplu în izolare a cunoscut noi valențe. Artiștii au continuat sondarea autobiografică, dar s-au oprit fiecare și asupra trecutului familiilor celuilalt, ca o redefinire a raportului lor afectiv care a câștigat în profunzime în ultimii doi ani.









 
Maria Orosan Telea, Ciprian Chirileanu, Renée Renard

 

No comments:

Post a Comment