12/29/2021

Efemer/ Ephemeral - Stațiunea Tinerilor Naturaliști Timișoara, September - October 2021

 

Grupul AVANTPOST - Oasis. Green identity (Oaza. Identitatea verde)

Proiectul problematizează relația dintre mediul antropic și mediul natural, urbanizarea accelerată și adâncirea tot mai mare a dezechilibrului dintre zonele construite și spațiile verzi din interiorul orașelor. Soluțiile vizionare venite din partea activiștilor de mediu, a arhitecților preocupați de designul sustenabil și a specialiștilor în politici ale sustenabilității în agricultură includ idei precum îmbunătățirea sănătății locale a mediului și revitalizarea zonelor construite prin grădini urbane, reabilitatea ecologică prin aportul și în beneficiul comunităților. Departe de a fi rezolvate, aceste probleme acute ale locuirii urbane au un impact considerabil asupra stării de bine sociale și asupra stării emoționale a fiecărui individ în parte. Pandemia cu momentele de acalmie fortuită pe care le-a provocat a determinat o dată în plus conștientizarea acțiunii responsabile asupra naturii și a beneficiului conviețuirii echilibrate cu ecosistemele care ne înconjoară.

Expoziția  Oasis. Green identity își propune să reflecteze asupra acestor aspecte prin prezența unor artiști (grupul Avantpost: Aura Bălănescu, Ciprian Chirileanu, Cosmin Haiaș, Marius Jurca, Livia Mateiaș, Liliana Mercioiu Popa, Sorin Oncu, Renée Renard, Petrică Ștefan, Bogdan Tomșa, Nicolae Velciov și invitații internaționali ai acestora) care lucrează cu spațiul, obiectele și cu tehnologiile new media, care construiesc discursuri coerente în raport cu locul și situația în care urmează să-și insezere structurile conceptuale și materiale. Intervențiile lor vor pune în valoare a un areal verde din zona estică a orașului Timișoara, un spațiu surprinzător prin diversitatea tipologiei de peisaje naturale pe care le însumează. Stațiunea Tinerilor Naturaliști aparține Universității de Științe Agricole din Timișoara și este în același timp parc dendrologic, pădure de salcâmi, grădină urbană, zonă cu iazuri, gospodărie didactică.

Caracterul grupului Avantpost,  cristalizat pe parcursul celor 11 expoziții realizate între 2014 și 2019, este dat de această capacitate de a dialoga franc cu spații de expunere alternative. Practica de tip site- specific, vizibilă mai ales în expozițiile Universallowed (2017, Turnul fostei Fabrici de Baterii) și In Vitro Veritas (2019, Gara de Nord din Timișoara), va fi una dintre mizele importante ale proiectului Oasis. Green identity, care vizează impactul pozitiv pe care arta îl poate avea  asupra  medierii relației dintre comunitate și natura aflată în imediata ei vecinătate.

Expoziția standard va fi înlocuită de o formulă curatorială experimentală, în care lucrările vor fi parțial izolate fizic unele de altele, datorită distanțelor mari dintre ele, dar vor trăi împreună la nivel de concept.

Maria Orosan Telea, curator


 

Renée Renard

Efemer, 2021

Instalație in situ (pânze vopsite natural, cutii Petri, mostre de coloranți naturali, rădăcină de dafin)

Proiectele realizate de Renée Renard în expozițiile grupului Avantpost au avut o constantă componentă autobiografică. Momente din trecut revizitate, sondate prin mijloace artistice, încapsulate într-un prezent al reevaluărilor lucide și uneori nostalgice. Instalația Efemer este o continuare a acestui demers, făcând referire la admiterea ratată la Facultatea de Agronomie și la întrebarea cum ar fi fost dacă s-ar fi specializat în floricultură și peisagistică, așa cum visase în adolescență.

Lucrările, realizate cu plante din grădina casei de vacanță și din spațiul vast al Stațiunii Tinerilor Naturaliști, folosesc exclusiv culori vegetale și tehnici tradiționale de vopsire a textilelor, în combinație cu tehnici shibori (plierea și legarea țesăturii înainte de vopsire), eco-printing (imprimare vegetală pe pânză prin acțiune termică), tataki zome (imprimare vegetală pe pânză sau hârtie prin acțiune mecanică) pentru obținerea unei amprente cromatice și olfactive a plantei. În mod deliberat culorile nu au fost fixate pe pânză, fiind lăsate neprotejate în fața luminii și căldurii din sera, care, în acest caz, devine un spațiu ostil și nu propice dezvoltării. Pe durata expoziției se vor putea urmări estomparea rapidă și tot mai evidentă a culorilor și a mirosurilor, o metaforă pentru fragilitatea naturii, efemeritatea ființei și ale unor visuri din adolescență.

 














 
 
 
 










 


Making of:






 






faBRIQUE - June 2021

 

faBRIQUE

Instalație – masă și scaune, sticlărie de laborator, documente și fotografii din arhiva familiei, video (microscop digital LCD Celestron TetraView, putere de mărire 40-1600x, obiective acromate 4X, 10X, 20X, 40X) 
În cadrul expoziției anuale a specializării Sculptură, Facultatea de Arte și Design Timișoara
Hala Timco, Timișoara   
Curator Bogdan Rață

faBRIQUE continuă Un drum cât o sută de vieți, proiectul despre istoria familiei mele, precum și seria de Laboratoare ale Memoriei, realizând o reconstituire și o reconstrucție simbolică, în condiții de laborator, a unei cărămizi („brique”) din fabrica de cărămidă („faBRIQUE”) a străbunicilor mei de origine franceză, pierdută în istoria tulbure de după cel de-al doilea război mondial.

Fabrica de cărămidă din Tomnatic/ județul Timiș (localitate înființată în 1772 de coloniștii francezi sosiți în Banat odată cu al doilea val de colonizare) a fost construită de stră-străbunicul meu Haman Sebastian în perioada 1910-1911. Potcovarul Peter Treffil, un adevărat cronicar al Tomnaticului de la începutul sec.XX, menționa că Sebastian Haman a avut un curaj extraordinar să înceapă o asemenea afacere și că doar norocul și întâmplarea au făcut ca aceasta să nu-i ruineze, ci dimpotrivă, să-i elibereze de datorii pe el și pe soția sa, Elisabetha Strubert, curând după începerea producției. Fabrica avea între 20 și 30 de muncitori sezonieri și la o singură ardere se realizau 130.000 cărămizi. Producția anuală era de 800.000 de cărămizi și 100.000 de țigle de acoperiș. Concurența în zonă era considerabilă, însă amplasarea fabricii în imediata apropiere a zăcămintelor de argilă și faptul că o linie de tren trecea direct prin curte, au contribuit la dezvoltarea afacerii.

Acum exact 70 de ani, în noaptea de 17 spre 18 iunie 1951,  12.791 de familii, respectiv 40.320 de persoane din localitățile situate în apropierea frontierei cu Iugoslavia au fost îmbarcate în vagoane de vite și deportate în Bărăgan. Printre ei se aflau și străbunicii mei din Tomnatic, Haman Dominic de 68 de ani și Haman Margareta de 66 de ani. Au lăsat în urmă fabrica de cărămidă moștenită de la stră-străbunicul meu, vila cu pianul și biblioteca imensă, parcul, caii și câinii lor iubiți, toate amintirile. Au locuit timp de 4 ani în comuna Răchitoasa, într-o groapă pe care și-au săpat-o în pământ (după cum se vede în desenul străbunicului „Unser Heim” – „Casa noastră”), iar când s-au intors în sfârșit acasă nu li s-a permis nici măcar să se apropie de casă și fabrică. Nu au reușit să recupereze nimic. Nici mama mea, ani mai târziu, după revoluție...

Planul fabricii de cărămidă, al cărui original se găsește la Arhivele de stat din Bonn/ Germania, a fost desenat din memorie de străbunicul meu, pe când avea deja peste 70 de ani. Însăși operațiunea de a urmări cu cărbunele pe perete desenul și scrisul ordonat de fost învățător al străbunicului a însemnat pentru mine un copleșitor exercițiu de genealogie și de recuperare a memoriei.


 




                                                Captură video: praf de cărămidă la microscop 

video poate fi vizionat pe: https://vimeo.com/506790770

 

Interviu la TVR în limba germană în ziua comemorării a 70 de ani de la deportarea în Bărăgan