De multe ori mă gândesc cum ar fi fost dacă istoria și-ar fi urmat cursul firesc și fabrica de cărămidă ar fi rămas în continuare în familia noastră. Dacă mi-aș fi cunoscut străbunicii. Dacă s-ar fi continuat tradiția de generații și mi-aș fi petrecut și eu copilăria în curtea aceea imensă din Tomnatic, cu o familie numeroasă în jurul meu. Dar n-a fost să fie... Și așa s-a născut faBRIQUE.
faBRIQUE* este povestea fabricii de cărămidă Haman construită de familia mea la Tomnatic, și care a fost, până la deportarea străbunicilor în Bărăgan, o adevărată vatră a familiei și locul din care au plecat cărămizi pentru construirea a sute de case. Lansarea proiectului faBRIQUE în anul 2022 coincide (deloc întâmplător) cu aniversarea a 250 de ani de la înființarea localității Triebswetter/ Tomnatic de către coloniștii francezi din Lorena, sosiți în Banat odată cu al doilea val de colonizare.
Fabrica de cărămidă Haman a fost construită de stră-străbunicul meu Haman Sebastian în perioada 1910-1911. Potcovarul Peter Treffil, un adevărat cronicar al Tomnaticului de la începutul sec.XX, menționa că Sebastian Haman a avut un curaj extraordinar să înceapă o asemenea afacere și că doar norocul și întâmplarea au făcut ca aceasta să nu-i ruineze, ci dimpotrivă, să-i elibereze de datorii pe el și pe soția sa, Elisabetha Strubert, curând după începerea producției. Fabrica avea între 20 și 30 de muncitori sezonieri și la o singură ardere se realizau 130.000 cărămizi. Producția anuală era de 800.000 de cărămizi și 100.000 de țigle de acoperiș. Concurența în zonă era considerabilă, însă amplasarea fabricii în imediata apropiere a zăcămintelor de argilă și faptul că o linie de tren trecea direct prin curte, au contribuit la dezvoltarea afacerii.
În noaptea de 17 spre 18 iunie 1951, 12.791 de familii, respectiv 40.320 de persoane din localitățile situate în apropierea frontierei cu Iugoslavia au fost îmbarcate în vagoane de vite și deportate în Bărăgan. Printre ei se aflau și străbunicii mei din Tomnatic, Haman Dominic de 68 de ani și Haman Margareta de 66 de ani. Au lăsat în urmă fabrica de cărămidă moștenită de la stră-străbunicul meu, vila cu pianul și biblioteca imensă, parcul, caii și câinii lor iubiți, toate amintirile. Au locuit timp de 4 ani în comuna Răchitoasa, într-o groapă pe care și-au săpat-o în pământ (după cum se vede în desenul străbunicului „Unser Heim” – „Casa noastră”), iar când s-au intors în sfârșit acasă nu li s-a permis nici măcar să se apropie de casă și fabrică. Nu au reușit să recupereze nimic. Nici mama mea, ani mai târziu, după revoluție...
*BRIQUE = cărămidă în limba franceză
SALA 1 – Fabrica
Fotografiile din colaj fac parte din arhiva familiei.
Video-ul din Laboratorul Memoriei este realizat cu un microscop digital Celestron TetraView, punând în contact praf de cărămidă cu dizolvanți industriali și coloranți. Cutiile Petri conțin “cărămizi care nu vor fi niciodată” și sunt realizate din fragmente de cărămidă, pastă modelatoare, fragmente vegetale.
Scanografiile sunt realizate după cărămizi și țigle recuperate din demolări.
Cărămizile glazurate și olanele sparte
sunt reconstruite cu o adaptare a tehnicii kintsugi, o veche tehnică și o
adevărată filosofie de viață japoneză care nu doar că repară ceramica spartă cu
lac amestecat cu pudră de aur, dar și pune în valoare urmele rămase în urma
unor traume.
Planul fabricii de cărămidă, al cărui original se găsește la Arhivele de stat din Bonn/ Germania, a fost desenat din memorie de străbunicul meu, după întoarcerea din Bărăgan.
SALA 2 – Familia
În fotografiile de arhivă ale familiei au fost introduse prin colaj digital imagini recente cu mine și mama mea (care a copilărit la Tomnatic), ca o reunire simbolică a familiei în curtea fabricii din Tomnatic, loc în care eu nu am mai ajuns niciodată.
Masa cu cele două scaune ilustrează ultima cină pe care străbunicii au mai luat-o în casa lor, înainte să fie deportați în Bărăgan, momentul precis în care realizează că de toată viața lor s-a ales praful...
Porțelanurile sparte, provenite din lichidarea unor gospodării, precum și olanele sparte și glazurate sunt reconstruite cu o adaptare a tehnicii kintsugi.
Rugăciunea Tatăl Nostru în franceză este o lucrare realizată în 2013, pentru proiectul Un drum cât o sută de vieți.
No comments:
Post a Comment