Povestea familiei merge mai departe, de data aceasta la Muzeul de Artă din Arad, după ce a fost deja prezentată la Galeria Helios din Timișoara (2013), galeria Hanikah din Sarajevo/ BIH (2014), Muzeul Stefan Jäger din Jimbolia (2015), Casa Teutsch din Sibiu (2015-2016).
În imaginea din afiș am ales să fie străbunicul meu Haman Dominic, cel care la 68 de ani a fost deportat în Bărăgan și care a locuit împrenă cu străbunica mea timp de 4 ani într-o groapă săpată în pământ. Acum străbunicul se întoarce la Arad, acolo unde, în 1903, a absolvit "Școala Normală de Învățători". Și astfel se mai închide un cerc al istoriei, așa cum s-au mai închis și altele în mod fericit pe parcursul acestui proiect...
În imaginea din afiș am ales să fie străbunicul meu Haman Dominic, cel care la 68 de ani a fost deportat în Bărăgan și care a locuit împrenă cu străbunica mea timp de 4 ani într-o groapă săpată în pământ. Acum străbunicul se întoarce la Arad, acolo unde, în 1903, a absolvit "Școala Normală de Învățători". Și astfel se mai închide un cerc al istoriei, așa cum s-au mai închis și altele în mod fericit pe parcursul acestui proiect...
Integral, lucrările și textele se găsesc aici:
2 noiembrie 2016: la
vernisaj cu Peter Hugel (directorul Muzeului de Artă Arad), Claudia
Boghicevici (vicepreședinta Consiliului Județean Arad) și Bianca Băilă
(membră în echipa Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021).
"Un drum cat o suta de
vieti", povestea familiei mele, a marcat începutul pentru programul "Reflections"
din cadrul proiectului de candidatură Timișoara Capitală Culturală European
2021. Fiecare familie are cutia ei cu amintiri, mai mult sau mai puțin
neștiute, mai mult sau mai puțin uitate… În curând vom incepe să le descoperim
împreună, prin programul "Reflections".
În cadrul expoziției au fost organizate workshopuri pe tema istoriei familiei la care au participat peste 400 de elevi arădeni:
În 20 noiembrie, inainte să demontăm expozitia de la Muzeul de Artă Arad, am făcut un
mic ocol și am oprit la Tomnatic, acolo unde sunt înmormântați mulți membri ai familiei mele, personaje din "Un drum cât o sută de vieți". Am trecut pe
lângă fosta fabrică de cărămidă a străbunicului, acum fabrică de
cherestea. În vila din care au fost izgoniți străbunicii în 1951 stă
altcineva, iar via și parcul au fost betonate. În Timișoara trec aproape
zilnic pe lângă croitoria care odinioară era a bunicului… Nu suntem
singurii care nu au reușit să recupereze nimic din tot ce s-a pierdut în
acei ani. Dar "Un drum cât o sută de vieți" a vindecat pentru familia
mea toate tristețile, casele, parcurile și fabricile pierdute.
