12/30/2024

MY YEAR 2024 IN REVIEW

Salonul anual al Artelor Vizuale, 5 decembrie 2024

 

 PAGINĂ ÎN LUCRU



SEPTEMBRIE, DIMINEAȚA, în cadrul "Opposite Perspectives - One Future" la Sala Studio/ Casa Artelor Timișoara, 24 octombrie - 17 noiembrie 2024

 PAGINĂ ÎN LUCRU

Prima noastră expoziție împreună: mama Cristina Renard (1938-2023), Ciprian Chirileanu, Cristina Nagy (fosta elevă a lui Cici și vecină perete în perete cu mama, de când era copil) și cu mine. Legături invizibile care ne aduc aproape unul de celălalt, așa cum doar viața știe să le facă, atunci când vine momentul cel mai potrivit.

 

Septembrie, dimineața continuă seria de Laboratoare ale Memoriei inițiate de Renée Renard în 2017 și investighează “amprenta” lăsată de om dar și de timp asupra unui spațiu citadin. Pentru 𝗢𝗽𝗽𝗼𝘀𝗶𝘁𝗲 𝗣𝗲𝗿𝘀𝗽𝗲𝗰𝘁𝗶𝘃𝗲𝘀 - 𝘖𝘯𝘦 𝘧𝘶𝘵𝘶𝘳𝘦 artista a folosit fragmente de cărămizi și obiecte găsite pe parcursul lunii septembrie, cu ocazia plimbărilor cu câinele în cartierul în care locuiește. Acestor obiecte pierdute sau aruncate, adevărate fragmente de memorie locală, le suprapune un strat de “uitare” (prin procesul de precipitare al unei substanțe naturale), ca o zăpadă care se așterne peste un prezent care va fi tot mai greu descifrabil pe măsură ce trece timpul.



 

 

 

DESTINE DIN ARHIVĂ - în cadrul proiectului "Lumi la intersecții", Biblioteca Centrală Universitară Eugen Todoran din Timișoara, 22 octombrie 2024 - 31 ianuarie 2025

 PAGINĂ ÎN LUCRU

20 de lucrări noi după 20 de fotografii din arhiva de istorie orală coordonată de doamna SMARANDA VULTUR și găzduită de Biblioteca Centrală Universitară Eugen Todoran din Timișoara. O vară caniculară pe care am petrecut-o selectând fotografii, citind povești de viață, rezonând cu fiecare fotografie și cu fiecare poveste... un fel de "Un drum cât o sută de vieți", dar de data aceasta pentru alte familii...

În cadrul proiectului "Lumi la intersecții" inițiat și coordonat de CINTY IONESCU și Asociația NARATIVE, co-finanțat de AFCN și cu sprijin din partea Asociației Foștilor Deportați în Bărăgan, Fundația Politehnica Timișoara și Centrul Cultural German Timișoara.
 

Artist talk LABORATOARELE MEMORIEI la Conacul Zăgujeni, 13 octombrie 2024

 

PAGINĂ ÎN LUCRU

INTERVIU cu MELANIA CINCEA în "Puterea a cincea", 23 august 2024


https://putereaacincea.ro/renee-renard-incep-sa-cred-ca-aripile-cresc-odata-cu-radacinile/?fbclid=IwY2xjawHfxIVleHRuA2FlbQIxMQABHb4rFMRHd7noA7s3yP8Mjn7TlCKvrtL8ouoCaCVHyA6Unn78FErQOuNi0Q_aem_7P0MAvRYxH1sIoojfPFKaw

 

 

INTERVIU cu OLIVIA NIȚIȘ în "Propagarta", 6 august 2024

 


https://propagarta.ro/interviuri-acasa-la-in-atelier-la/peopleofgeorge/renee-renard-traim-intr-o-societate-in-care-memoria-este-uneori-doar-asociata-cu-capacitatea-de-stocare-a-telefonului-mobil/?fbclid=IwY2xjawHfw0RleHRuA2FlbQIxMQABHeEFms4rr_VK0sApm533JoarzfWnFEK6lrhKa_qmA1v3rJr9sWjmrwEVmA_aem_ogxMOewM-fbImCBFTTj-rA

 

 

REMIX ID: VOICES OF FREEDOM, Galeria Eindorf Kunstraum Viena, 24-30 iunie (solo show și artist talk)

 PAGINĂ ÎN LUCRU

 

Povestea familiei mele a ajuns la Viena, acolo unde în 1770 Henri Bourgeois se înregistra împreună cu familia în Registrul coloniștilor care urmau să pornească spre Banat. A fost unul dintre primii locuitori ai Tomnaticului și cel de la care a început proiectul Un drum cât o sută de vieți.


La 254 de ani după ce strămoșii mei au venit în Banat, odată cu al doilea val de colonizare al șvabilor (cu o oprire la Viena, pentru a fi înregistrați), am făcut drumul înapoi la Viena, cu mașina încărcată de lucrări și povești de familie. 6 ore mai târziu, cu tot cu coada la graniță, ambuteiaje și erori de orientare ale GPS-ului, am descărcat lucrările în galerie. În timp ce-mi despachetam cărămizile nu-mi ieșea din minte gândul că în 1770, lui Henri Bourgeois i-au trebuit 6 săptămâni să ajungă de la Viena în Banat iar foarte curând după sosire soția și una dintre fiice au murit, probabil din cauza drumului epuizant și a condițiilor potrivnice din Banatul de atunci. Calatoria mea de la Viena nu ar fi fost implinita pe deplin dacă nu aș fi vizitat-o pe Maria Theresia, fără de care destinul familiei mele ar fi fost cu siguranță altul, iar eu, cea de acum, nu aș fi existat.

Interviu la TVR Timișoara în cadrul emisiunii "Vară pentru voi" cu Roxana Morun:

 

În emisiunea SELFIE cu Roxana Morun - iunie 2024

 

Un SELFIE în atelier, despre cum îți găsești drumul, al tău și doar al tău, chiar dacă aparent pornește în altă direcție. Despre poveștile familiei devenite proiect artistic, nunta noastră-vernisaj, horticultura și visurile din adolescență.
 
TVR Timiṣoara: luni, 10 iunie, ora 20.30 (premieră), marți, 10 martie, ora 13.30, sâmbătă, 15 iunie, ora 17.30, duminică, 16 iunie, ora 12.00
TVR 3: sâmbătă, 15 iunie, ora 13.00
Mulțumesc Roxana Morun pentru că ai pus cap la cap tot acest puzzle colorat!
 
 
 

 

"Heritage of the Past - Future of the Community" - rezidență artistică, expoziție colectivă și artist talk la Reykjavik/ Islanda, martie 2024

 

Expoziția româno-islandeză Heritage of the Past - Future of the Community pe tema conacului Mocioni din Foeni a fost deschisă la Galeria SIM a Asociației artiștilor din Islanda. Această activitate este parte integrantă din proiectul ”Reabilitarea, refuncționalizarea și revitalizarea Conacului Mocioni din Foeni, Județul Timiș”, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Contractul este implementat de Consiliul Județean Timiș, în calitate de promotor de proiect, alături de Asociația Miltonia și North Consulting ehf. din Islanda, în calitate de parteneri.
  
 
 
Laboratoarele Memoriei: Conacul Mocioni - Lucian Mocioni  
fotografie de arhivă, procesare digitală (sursă imagine: Teodor Botiș - Monografia familiei Mocioni), print digital, 40x50 cm, 2024
Lucian Mocioni (1826-1854), un tânăr cu un viitor strălucit, în prag de căsătorie, s-a împușcat din greșeală în piept și a murit pe când mergea să-și viziteze tatăl, grav bolnav. Tatăl său, Ioan Mocioni, a murit 2 zile mai târziu. Lucrarea reprezintă momentul în care rădăcinile familiei sale, ca și viața care se scurge din trupul său, se sfârșesc la cei 28 de ani ai săi.

 
Laboratoarele Memoriei: Conacul Mocioni - Conacul Mocioni
 fotografie de arhivă, procesare digitală (sursă imagine: pagina de FB a Conacului Mocioni din Foeni, postare 18.02.2022), print digital, 40x50 cm, 2024
 De-a lungul celor peste 270 de ani de existență Conacul Mocioni a trecut prin diverse momente și transformări, uneori dramatice. Lucrarea reprezintă nu doar episodul inundației din 2005, când a devenit refugiu pentru întreaga comunitate, dar și trecerea timpului care poate aduce distrugere și uitare.  

 
Laboratoarele Memoriei: Conacul Mocioni - Andrei Mocioni
 fotografie de arhivă, procesare digitală (surse imagini: colecția F.Musta, Teodor Botiș - Monografia familiei Mocioni), print digital, 40x50 cm, 2024
Imaginea lui Andrei Mocioni (1812-1890) preluată din Monografia familiei Mocioni de Teodor Botiș ediția din 1939, este suprapusă cu o scrisoare din 1865. Autorul scrisorii (viitorul arhiereu Filaret Musta de la Caransebeș) îi mulțumește lui ”Andreu de Mocioni, proprietariu mare în Foenu” pentru sprijinul financiar acordat pentru studii, iar din adnotarea lui Andrei Mocioni pe scrisoare reiese că sprijinul său pentru autorul scrisorii va continua.
 
Laboratoarele Memoriei: Conacul Mocioni - Anton Mocioni
 fotografie de arhivă, procesare digitală (surse imagini: Arcanum Newspapers, Teodor Botiș - Monografia familiei Mocioni), print digital, 40x50 cm, 2024
Lucrarea face parte din activitatea mea de documentare, în care am cercetat articole din presa vremii în care sunt menționați membri ai familiei Mocioni. Un articol din ziarul Țara din data de 6 aprilie 1943 relatează despre funeraliile organizate la moartea lui Anton Mocioni (1882-1943), fost mare maestru de vânătoare al regelui. Peste articolul respectiv este suprapus digital portretul lui Anton Mocioni din Monografia familiei Mocioni de Teodor Botiș, ediția 1939.
 
Laboratoarele Memoriei: Conacul Mocioni - Cuib de pasăre găsit în curtea conacului
 scanografie, procesare digitală, print digital, 40x50 cm, 2024
 
Laboratoarele Memoriei: Conacul Mocioni - Obiecte metalice găsite în conac
 scanografie, procesare digitală, print digital, 40x50 cm, 2024

Laboratoarele Memoriei: Conacul Mocioni - Țiglă de acoperiș găsită în curtea conacului
 scanografie, procesare digitală, print digital, 40x50 cm, 2024

Laboratoarele Memoriei: Conacul Mocioni - Fragment de cărămidă găsit în curtea conacului
 scanografie, procesare digitală, print digital, 40x50 cm, 2024
Seria de scanografii ale unor elemente de construcție din clădirea conacului sau a unor obiecte găsite la fața locului reprezintă un portret al unor martori tăcuți, mereu prezenți, impasibili la tot ce se întâmplă în interiorul sau exteriorul clădirii, îmbătrânind odată cu aceasta. În locul aparatului de fotografiat am ales să utilizez scannerul, considerând că pot reda mai bine personalitatea acestor obiecte aparent banale dar care au ”un trecut”.

Laboratoarele Memoriei: Conacul Mocioni - Pană de gâscă găsită în curtea conacului
 tehnică mixtă și fotografie sub microscop, procesare digitală, print digital, 40x50 cm, 2024

Laboratoarele Memoriei: Conacul Mocioni - Fragment de rugină de pe poarta de intrare 
în conac
 tehnică mixtă și fotografie sub microscop, procesare digitală, print digital, 40x50 cm, 2024
Seria de examinări la microscop a unor probe prelevate din interiorul sau exteriorul conacului reprezintă o cercetare a istoriei locului la un nivel care nu poate fi observat cu ochiul liber, pornind de la premisa că memoria poate fi percepută la orice nivel. Probele au fost puse în relație cu dizolvanți industriali, emolienți, coloranți și au fost examinate la un microscop digital Celestron TetraView cu obiective acromate 4X, 10X, 20X, 40X.
 

E greu să povestești Islanda. Ea trebuie trăită, cu senzația intensă că te trezești dintr-odată în peisajul atemporal din Game of Thrones sau din Lord of the Rings, cu elfi și troli și animale fantastice. Că e tare frig și vânt și ai nevoie de două rânduri de glugi pe cap și că nu poți să-ți faci niciun selfie ca lumea că îți fuge părul în toate direcțiile (chiar și telefonul, dacă nu ții bine de el). Că e un soare orbitor, apoi plouă mărunt, apoi ninge cu fulgi mari într-o succesiune rapidă, nemaiîntâlnită. Că mergi cu două fete extraordinare să cinezi de 8 martie și când ieși vezi pentru prima oară în viață aurora boreală și nu mai știi ce să faci de bucurie, și speri din toată inima că mama, acolo sus, o vede și ea de pe partea cealaltă. Că seamănă dureros de mult cu Vancouver Island, acolo unde trăia tata și plecam pe ocean să vedem balenele, așa cum am făcut acum singură, pe alt ocean, într-o zi atipic de caldă și însorită. Apoi, după 13 ore de călătorie, ajungi dimineața devreme acasă la Timișoara și auzi ciripit de păsărele și totul e înflorit și miroase a primăvară. Și, buimac de somn și cu picioarele amorțite de la atâta stat jos, îți preiei valiza și te întrebi dacă nu cumva doar ai visat că ai fost pe planeta asta minunată numită Islanda.